King Camp Gillette are în 1895 ideea de a crea o lamă ieftină, sigură şi care să poată fi înlocuită. La acea vreme nimeni nu credea că este posibil să fie creat un oţel care să fie în acelaşi timp rezistent, foarte subţire şi foarte ieftin.
Câţiva ani a încercat să-şi pună ideea în aplicare şi în 1901 pune bazele unei firme - American Safety Razor Company - prin intermediul căreia să vândă noul produs. Peste un an schimbă numele firmei în Gillette Safety Razor Company şi în primul an de producţie - 1903 - vinde 51 de aparate şi 168 de lame! Vânzările explodează anul următor (120 000 de lame văndute) după ce Gillette patentează ideea. Plecând de la ideea „loss leader” de a vinde aparatul la un preţ mic (dar care necesită consumabile) şi în urma unei publicităţi agresive ce scotea în evidenţă lipsa de siguranţă a briciurilor, King Camp Gillette reuşeste ca să vândă în toată lumea peste 70 de milioane de lame până în 1915.
Statul american plăteşte câte un aparat de ras Gillette fiecărui soldat american în timpul Priumului Război Mondial.
King Camp Gillette a reuşit să creeze nu doar un aparat de ras cu lamă sigură, ci un nou mod de bărbierit, invenţia sa având cel mai mare impact asupra bărbieritului umed.
La o sută şi ceva de ani de la inventarea aparatului de ras cu lamă sigură şi care poate fi înlocuită, tehnologia de ultimă ore ne pune la dispoziţie un aparat dotat cu microcip şi o suprafaţă de ras cu cinci lame!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hello!